„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”. Biblia, Proverbe 22 : 6

Biserica Doxa Deo, crede că copii de astazi sunt cei care vor crea familiile de mâine, deaceea depunem tot efort ca copii să primească o învățătură sănătoasă din Sfintele Scripturi, pentru ca ei să fie o binecuvântare pentru oameni și Dumnezeu.

Clubul pentru copii Doxa Deo Kids activează în cadrul Bisericii Doxa Deo de 4 ani. În acest timp am reușit sa ne împrietenim cu mulți copii și părinții lor. Scopul nostru este de ajuta copii să zidească o relație personală cu Domnul Isus și de ai ajuta în creșterea spirituală nu doar în acumularea unor cunoștințe.

Din acest an Clubul Doxa Deo Kids a trecut la un nou nivel Pentru un mai mare impact, în cadrul Clubului pentru copii funcționează trei departamente pe categorii de vârstă.

Departamentul de dezvoltare integrală a copilului / pregătirea pentru şcoală

Responsabil: Tatiana Banari

Acest departament include copii cuprinși între vârstele 4-6 ani.

Aici copiii beneficiază de:

  1. Dezvoltarea integrală a personalităţii
  2. Formarea interesului pentru cunoaştere
  3. Dezvoltarea spiritului inventiv-­creativ
  4. Dezvoltarea independenţei, a încrederii în sine
  5. Exersarea atenţiei, a memoriei, a spiritului de observaţie
  6. Creşterea asiduităţii, a interesului de comunicare

Programul de dezvoltare timpurie a copiilor include activități și exerciții concepute pentru dezvoltarea gândirii, memoriei, atenției, percepției, imaginației, vorbirii. În cadrul activităților desfășurate se pune accent pe: dezvoltarea abilităților de comunicare, dezvoltarea abilităților muzicale, asimilarea deprinderilor de a citi, învățarea matematicii elementare, dezvoltarea gândirii logice. Totodată, copiii primesc experiență practică de creație, își dezvoltă imaginația.

Departamentul Afterschooling

Responsabil: Alina Lupanciuc

Acest departament include copii cuprinși între vârstele 7-12 ani.

Aici copiii beneficiază de:

  1. Susţinerea copiilor în pregătirea temelor pentru acasă
  2. Recuperarea cunoştinţelor (după o boală, lipsă întemeiată, greutăţi de însuşire)
  3. Completarea cunoştinţelor în cadrul concursurilor, cluburilor, atelierelor

În cadrul acestui departament, copiii sunt ajutaţi să-şi facă temele pentru acasă. Dacă copilul întâmpină dificultăţi la anumite aspecte, pedagogul îl ghidează să-şi facă cât mai corect sarcinile date de învăţător.

Domenii:
Obiecte prevăzute de Curricullum-ul claselor primare (matematica, limba română, arta plastică, educaţia tehnologică, ştiinţele naturii, istorie)

Departamentul de logică

ResponsabilTanea Banari, Vitalie Cucos

Acest departament include copii cuprinși între vârstele 8 – 12 ani.

Aici copiii beneficiază de:

Programul acestui domeniu implică copiii în diverse activităţi de logică: probleme, descifrarea schemelor, elemente de construire, întrebări distractive, tălmăcirea proverbelor, frazeologismelor şi a ghicitorilor, analiza textelor literare, rezolvarea problemelor matematice non-standard şi concursuri în baza jocurilor de logică care ocupă Locul I în lume.

Obiective:
Exersarea memoriei, gândirii logice, creative şi flexibile, antrenarea atenţiei.

Domenii:

  1. Matematica
  2. Limba şi literatura română
  3. Logica
  4. Jocuri de logic
  5. Origami

În fiecare weekend!

Cu începere de la ora 12:00 – 15:00, copiii iau parte la activitati creative: design, confectionare bijuterii din lut polimeric, material sau mergelute, quilling, broderie in panglica, creare papusi din fetru, origami, pictura pe sticla, lucrari din lut etc.

Copii vor să vină la Doxa Deo Kids!

Progragmul activităților!

Marți

Grupa mică

13:00 -ceai,biscuiti.

14-15:30 -activități de dezvoltare (logică, atenție,etc)

15:30-17:00 -jocuri,activități distractive

Grupa mare

13:30 -ceai, biscuiți

14:30-16:00 –meditații lecții pentru acasă ( limba română, matematica, fizica)

16:00-17:00 –activități distractive

Joi

13:00 -ceai, biscuiti.

14-15:30 -activități de dezvoltare (logică, atenție,etc)

15:30-17:00 -jocuri,activități distractive

Grupa mare:

13:30-14:30 – ceai, biscuiți

14:30-16:00 – educația morăl-spirituală, fizica, limba engleză

16:00-17:00 – teatru, fotografie, pictura

Sâmbată

12-15:30 pentru toate categoriile de vârstă

-hobby class

-versete și lecția biblică împreună cu toți

Vă așteptăm cu drag pe str. Petru Zadnipru 2/1, Biserica Doxa Deo!